Sindromul Metabolic este o afectiune cunoscuta, deopotriva, medicilor cat si oamenilor de rand, avand in vedere rata tot mai crescuta a incidentei acestei boli in randul populatiei. Cunoscut sub o multime de alte denumiri: Sindromul X, Sindromul insulionorezistent, Reaven’s Syndrome sau CHAOS, diagnosticul de sindrom metabolic nu este foarte usor de stabilit.
Sindromul metabolic reprezinta una din cele mai complexe afectiuni datorita simptomelor care se asociaza, dar si datorita bolilor ce apar ca urmare a acestei patologii. Inca de la inceputul anilor 1940 s-au observat o serie de simptome care apar impreuna printre care cele mai importante ar fi: obezitatea , in special cea centrala, scaderea tolerantei la glucoza , insulionorezistenta , anomalii ale lipidelor in sange (dislipidemii) si hipertensiune arteriala. De asemenea, o alte observatie facuta de medici a fost ca aceasta asociatie de simptome apar de obocei la persoanele cu diabet zaharat de tip II dar si la persoanele care prezinta un risc crescut de a dezvolta anumite boli cardiovasculare.In ciuda acestor remarci chiar si in zilele noastre mecanismele prin care se manifeste sindromul metabolic nu sunt inca elucidate in totalitate. Una din teoriile cu care toati cercetatorii si medicii, care au studiat de-a lungul timpului aceasta boala, sunt de acord este ca Sindromul metabolic este o boala multifactoriala.Constituientii genetici sunt influentati de conditiile de viata ale pacientilor, modul de alimentatie, consumul de toxice, varsta si alti factori.
Depistarea tuturor modificarilor aparute in acest sindrom poate fi facuta cu usurinta prin efectuarea analizelor uzuale sangvine si de urina, prin evaluarea periodica a tensiunii arteriale, prin intocmirea profilului lipid al pacientului cat si prin efectuarea testului de toleranta la glucoza.
Ce ar trebui sa caute medicul pentru a putea stabili diagnosticul de sindrom metabolic?
Primul contact cu pacientul aduce date legate de varsta pacientului, greutatea sa, indicele de masa corporala/circumferinta taliei, informatii legate de modul de viata, activitatea zilnica, consum de toxice (alcool, cafea, tigarete).Practic medicul trebui sa efectueze o anamneza completa.
Se stie ca supraponderalii / obezii, care de obicei prezinta adipozitate centrala, au un risc crescut de a face sindrom metabolic. Totusi studiile nu au exclus posibilitatea ca si un normoponderal sa dezvolte aceasta boala.Viata sedentara merge mana-in-mana cu surplusul de kilograme. Inactivitatea fizica si un aport caloric crescut au un rezultat comun, supraponderalitatea. De asemenea, sedentarismul duce si la cresterea tensiunii arteriale, la cresterea glicemiei sangvine sau la tulburari lipidice, toate aceste modificari fiind de fapt responsabile de stabilirea diagnosticului de sindrom metabolic. Cercetatorii au demonstrate ca un om care se uita 4 ore pe zi la televizor, fata de unul care se uita doar o ora pe zi, are un risc dublu de a dezvolta sindrom X.
Varsta pacientului conteaza de asemenea. Din diferite studii, cercetatorii au ajuns la concluzia ca cei mai afectati sunt oamenii peste 50 de ani. In U.S.A. 44% din cei care au trecut de aceasta varsta sufera si de sindromul metabolic. De asemenea sexul pacientului ar putea avea o relevanta avand in vedere ca femeile sunt mai predispose la aceasta afectiune, in sepecial dupa menopauza.
Consumul de toxice precum in multe afectiuni si aici conteaza, astfel fumatul, abuzul de alcool sau dependenta de cafea pot fi unii din factorii contribuanti la dezvoltarea acestei maladi.
Dupa o anamneza completa trebuie efectuate testele de sange care pot confirma cu o mai mare certitudine anumite semne ce apar in sindromul metabolic.
Testele sangvine pot scoate in evidenta diferitele dislipidemii.Tulburarile lipidice pot fii de 2 categorii: congenitale si dobandite, dar ambele cresc rezistenta la insulina si de asemenea duc la intesificarea celorlate simptome prezente in sindromul metabolic. Anatomo-patologii au fost capabili sa demonstreze ca la pacientii obezi care in mod uzual prezinta grasime viscerala, o serie de markeri serici se gasesc in proportii crescute (proteina C-reactiva, fibrinogen, interleukine, etc.). Adipocitele cresc concentratia plasmatica si a TNF alfa (factorul de necroza tumorala alfa) care prin interactiunea cu receptorii specifici determina cresterea rezistentei la insulina.
In acest sens au fost facute experimente pe soareci care au fost supusi unei diete, din care 1/3 era reprezentata de sucroza. Acest lucru a determinat un efect in cascada: in ser s-a descoperit o crestere a trigliceridelor care au determinat depunerea adipocitelor, in special in jurul organelor viscerale, in cele din urma ajungandu-se la cresterea insulionorezistentei.
Diabetul este una din patologiile care, la fel ca dislipidemiile, se asociaza cu sindromul metabolic. Se estimeaza ca aproximativ 75% din pacientii care au diabet zahara de tip II au si sindrom metabolic. Daca exista aceasta asociere intre cele 2 afectiuni riscul de boli cardiovasculare creste semnificativ.
Poate fi prevenit sindromul metabolic?
Inainte de a vorbi de tratarea sindromului metabolic trebuie cunoscut faptul ca aceasta boala poate fii prevenita. Nu vorbim de o preventie care sa fie bazata pe medicamente, ci este vorba de un efort pe care orice om trebuie sa il faca pentru a duce o viata sanatooasa. Desi suna precum un stereotip, activitatea fizica zilnica si o dieta echilibrata si hipocalorica sunt factorii cheie pentru evitarea sindromului metabolic. Totusi exista si cercetatori sceptici care afirma ca aceste masuri au efect doar intr-o mica masura astfel incat acestia sunt de parerea ca schimbarile trebui sa fie mult mai profunde, de natura socio-politica.
Trebuie tratat sindromul metabolic si care este tratamentul indicat de medici?
Sindromul metabolic reprezinta una din afectiunile care se pot trata si care trebuie tratate astfel incat consecintele acestei boli sa nu fie dezastruoase pentru pacient. Sindromul X se asociaza adesea cu cresterea mortalitatii datorita bolilor asociate: boala cardiaca ischemica, infarct, afectarea arterelor coronariene, accident vascular cerebral, etc. Odata descoperiti factorii care produc diferitele disfunctii, ce se intalnesc in Sindromul X, acestia trebuie contracarati si indepartati. Astfel se construieste planul terapeutic care se intinde practic pe parcursul intregii vieti a pacientului.
Tratametul trebuie elaborat de o serie de medici de specialitati diferite, avand in vedere ca aceasta afectiune modifica echilibrul la nivelul tuturor sistemele organismului: endocrin, digestiv, cardiovascular. Astfel endocrinologul, nutritionistul si cardiologul trebui sa puna la punct un plan terapeutic care trebuie sa include o serie de pasi de neomis: controlul greutatii, scaderea trigliceridelor, controlul tensiunii arteriale, mentinerea unei glicemii la o valoare normala.
Bineinteles primul pas in tratare este schimbarea modului de viata: restrictie calorica si efort fizic (ex: mers pe jos, minim 30 min pe zi). Fiecare pacient necesita o dieta personalizata care trebuie sa fie redusa in grasimi saturate si hidrogenate, redusa in colesterol, sare si zaharuri. Aportul lipidic nu trebuie sa fie mai crescut de 30-35% din totalul aportului caloric, dar nu trebuie sa fie o dieta hipolipidica deoarece se poate ajunge la cresterea concentratiei de trigliceride si scaderea celei de HDL. Dieta trebuie sa fie hipoglucidica astfel incat sa se reuseasca scaderea in greutate a pacientului. Cele mai folosite planuri de regimuri alimentare sunt cele care se muleaza pe dieta mediteraneana si pe dieta DASH.
Liposuctia nu reprezinta o solutie pentru sindromul metabolic. Insulinorezistenta nu este influentata desi o parte din grasimea abdominala dispare. Grasimea care se acumuleaza in jurul viscerelor nu poate fi eliminate prin procesul de liposuctie.
Urmeaza elaborarea tratamentului medicamentos; disfunctiile care provoaca sindromul metabolic sunt tratate separat: diuretice si ACE inhibitorii (enzima angiotensin convertaza care determina hTA si infarctul miocardic) sunt folosite pentru scaderea tensiunii arteriale; medicamente pentru colesterol care vor determina scaderea concentratiei de LDL si trigliceride si de asemenea vor avea ca si efect cresterea cocentratieie de HDL-colesterol. Recent in tratamentul medicamentos au fost introduce si pastilele care pot determina scaderea insulionorezistentei, cum ar fi metmorfina care insa nu a fost inca aprobata de U.S. Food & Drug Administration.
Tratamentul medicamentos trebuie sa aiba si un status protrombotic. Trebuie administrate antiagregante plachetare avand in vedere ca nivelul fibrinogenului in sange precum si ai altor factori ai coagularii este crescut.
Alte medicamente administrate sunt cele antiinflamatorii:statina, acid nicotinic, tiazolidine pentru a contracara efectul CRP, fibrinogenului si citokinelor a caror cocentratie este crescuta.
Inca o problema a zilelor noastre…
In efortul de a introduce tratamentul sindromului metabolic in practica medicala clinica cateva organizatii au incercat sa elaboreze o definitie si o serie de criterii care sa faciliteze diagnosticarea acestei afectiuni.
Prima proupune a venit in anul 1998 cand OMS a afirmat ca principalul semn al acestei maladii este insulinorezistenta. Pe langa acest criteriu principal, pentru a fi pus diagnosticul de sindrom metabolic, este nevoie ca pacientul sa prezinte alti 2 factori din: obezitate, hTA, cresterea trigliceridelor, scaderea HDL sau a microalbuminei, cresterea glicemiei.
In 1999 Grupul European pentru Studiul Insulinorezistentei (EGIR) a propus modificarea definitiei date de OMS. Se recunoste ca insulinorezistenta este un factor principal in aparitia sindromului metabolic, dar EGIR acorda o mai mare importanta obezitatii abdominale si exclude faptul ca pacientii cu diabet zaharat sunt mult mai predispusi la dezvoltarea sindromului metabolic.
2001 vine cu o alta propunere pentru definirea sindromului metabolic, facuta de National Education Program - Adult Treatment Panel III. Au fost introduse criteriile clinice alternative pentru definirea bolii; diagnosticul nu depinde in mod special de existenta insulinorezistentei, ci de prezenta a 3 criterii din 5: obezitate abdominala, cresterea trigliceridelor, scaderea HDL-C, hTA, cresterea glicemiei a jeun.
Anul 2003 nu a adus multe modificari la ultima definitie data de NCEP-ATP III. Definitia a fost reorientata catre insulionrezistenta care s-a afirmat, din nou, ca este unul din principalii factorii care determina sindromul metabolic. Celelalte criterii nu sunt de neglijat in stabilirea diagnosticului.
2005 este anul in care s-a dat ultima definitie. S-a ajuns la o concluzie care practic cumuleaza toate celelalte definitii din anii anteriori. Criteriul major de diagnostic este obezitatea abdominala care este strans legata de insulinorezistenta. Dupa indeplinirea acestor criterii pacientul mai trebuie sa prezinte alti 2 factori din lista publcata de ATP III.
Sindromul metabolic chiar si dupa 70 de ani de la descoperire ridica mari probleme datorita complexitatii asocierilor pe care le presupune: disfunctii metabolice la toate nivelurile asociate de obicei cu boli cardiovasculare. Datorita proportiei mari de oameni pe care ii afecteaza, 30% in tarile industrializate, sindromul metabolic este un subiect de actualitate si de maxim interes pentru medicii si cercetatori.
BIBLIOGRAFIE:
www.healthy.ro
www.wikipedia.org
www.medic.pulsmedia.ro
| < Anterior | Urmator > |
|---|
