Epilepsia este una dintre cele mai raspandite afectiuni neurologice din intreaga lume. Aproximativ 3% din totalul populatiei dezvolta la un moment dat de-a lungul vietii aceasta suferinta. Desi in ultimii ani, descoperirile cu privire la diagnosticarea si tratamentul acestei boli au fost considerabile, mecanismul celular si molecular prin care aceasta afectiunea apare nu a putut fi complet deslusit.
Cunoscut este faptul ca orice factor care perturba activitatea electrica neuronala normala poate conduce la aparitia crizelor epileptice. O persoana este insa diagnosticata propriu-zis cu afectiunea numai in urma a minim trei crize.
Important de amintit este faptul ca exista doua tipuri de epilepsie, cea generala si cea partiala, aceasta impunand o abordare terapeutica diferita. Pe cand prima dintre acestea apare ca urmare a unei canalopatii neuronale difuze in sistemul nervos (disfunctia canalelor de potasiu), cea de a doua isi are originea intr-o leziune focala a encefalului (la adulti cea mai frecventa localizare fiind in hipocamp).
Data fiind complexitatea mecanismelor de producere a bolii, modelele de studiu pentru aceasta sunt foarte greu de gasit. La cea de a 55 intalnire anuala a Societatii Americane de Epilepsie, cercetatorii au stabilit pentru animalele de laborator trei modele experimentale : unul cu leziuni focale (pentru studiul epilepsiei partiale), unul cu disgenezie corticala si unul cu epilepsie mostenita genetic.
Medicatia folosita in prezent pentru tratamentul crizelor epileptice poate fi asemuita celei pentru afectiuni foarte usoare. Aceasta poate doar ameliora simptomele, insa nu actioneaza semnificativ asupra cauzelor bolii. Astfel, oamenii de stiinta si-au propus drept scop terapeutic gasirea unor medicamente care sa previna crizele, nu doar sa le « usureze ».
Cercetatorii de la Washington University School of Medicine, St. Louis, au incercat descoperirea unui tratament care sa previna modificarile anormale aparute in sistemul nervos, responsabile de crizele epileptice, folosind in experimente soareci cu o forma de epilepsie mostenita genetic.
Animalele incluse in studiu aveau scleroza tuberoasa Bourneville, maladie autozomal dominanta caracterizata prin dezvoltarea unor tumori benigne la nivelul rinichilor, inimii, plamanilor, tegumentului si cel mai important, la nivelul creierului, fiind astfel o cauza de crize epileptice. Aceasta afectiune este una dintre cele mai comune cauze de aparitie a epilepsiei si incidenta sa este estimata de unu la 6000 de nasteri.
Cercetatorii au demonstrat ca adiministrarea unor doze regulate de rapamycin a prevenit producerea crizelor la acesti soareci. Mai mult decat atat, modificarile structurale in sistemul nervos al acestora au fost mult reduse.
Rezultatele studiului au fost publicate in Annals of Neurology.
Cunoscand faptul ca scleroza tuberoasa apare in urma unor mutatii la nivelul uneia dintre genele TSC1 sau TSC2, conducatorul studiului Dr. Wong impreuna cu colaboratorii sai au conceput un animal de laborator cat mai apropiat de modelul real.
Cercetari realizate in trecut au evidentiat faptul ca mutatiile produse la cele doua gene responsabile de aparitia sclerozei tuberoase activeaza suplimentar mTOR (mammalian target of rapamycin), o proteina care regleaza anumite aspecte ale cresterii si proliferarii celulare. La acel moment s-au demarat studii care sa verifice daca reducerea activitatii mTOR ar putea folosi in blocarea dezvoltarii tumorilor.
In prezent oamenii de stiinta au pornit de la ipoteza conform careia mTOR ar putea influenta anormal genele care regleaza aparitia receptorilor pentru neurotransmitatori, a canalelor ionice si a altor proteine implicate in comunicarea intercelulara din sistemul nervos. Daca aceasta se va dovedi adevarata, rapamycinul ar putea reduce crizele epileptice, inhiband calea de activare a mTOR.
Tipul de soareci creati in laborator incep sa aibe crizele epileptice la varsta de una pana la doua luni. Atunci cand Lig-Hui Zeng, M.D. , Ph.D., le-a administrat acestora doze regulate de rapamycin incepand de la varsta de 2 saptamani, acestia nu au mai avut crize.
La o studiere atenta a structurii creierului acestora s-a sesizat faptul ca modificarile structurale au fost limitate, si aparitia astrocitelor stopata.
Soarecii utilizati in experimente decedau in mod normal pana la varsta de 3-4 luni, insa in urma dozelor de rapamycin, la 6 luni acestia inca erau in viata. La aceasta etate, tratamentul a fost intrerupt, in scurt timp constandu-se aparitia crizelor.
Realizand un experiment asemanator, dar continuand administrarea rapamycinului si dupa 6 luni, cercetatorii au descoperit ca modificarile in creierul animalelor nu au fost decat partiale, iar numarul crizelor mult mai redus decat in mod normal.
Wong a declarat ca rezultatul studiului realizat sub conducerea sa este o indicatie buna pentru a incepe testarile efectelor rapamycinului la pacientii cu scleroza tuberoasa in faza incipienta. In plus, cercetatorul spera sa descopere noi proteine implicate in aparitia crizelor, pentru a le transforma in tinte terapeutice.
De asemenea se spera ca aceasta medicatie va putea fi aplicata si pacientilor ce dezvolta epilepsia din alta cauza decat scleroza tuberoasa.
mednews.wustl.edu
www.medscape.com/
content.nejm.org/
mrrc.bcm.tmc.edu
| < Anterior | Urmator > |
|---|
