Scleroza multipla (MS – scleroza diseminata) este o afectiune cronica a sistemului nervos, care afecteaza tinerii si adultii de varsta mijlocie. Teaca de mielina din jurul fibrelor nervoase din encefal si maduva spinarii este afectata, aparand placi diseminate de demielinizare, ceea ce duce la tulburari in functionarea nervilor.
Boala evolueaza prin recaderi urmate de perioade de remisiune, dar o proportie mica dintre bolnavi au o evolutie cronica progresiva. Boala afecteaza diferite parti ale creierului si maduvei spinarii. Simptomele cele mai frecvente sunt paresteziile, scaderea fortei musculare, tulburari de coordonare ale piciorului sau mainii, tulburari de vedere (cecitate partiala, nevrita optica retrobulbara, scotoame), miscari anormale ale globilor oculari (nistagmus si oftalmoplegie internucleara), tulburari de pronuntie a cuvintelor (disartrie). Cauza este necunoscuta, dar se suspecteaza un mecanism imun. Tratamentul cu corticosteroizi poate fi utilizat in perioada de recadere acuta; terapia cu β-interferon reduce rata recaderilor la unii pacienti.
Lipsa cunostintelor privind patologia sclerozei multiple – MS, o afectiune cronica neurodegenerativa care se estimeaza ca afecteaza aproximativ un milion de oameni in toata lumea, a determinat dezvoltarea de tratamente imbunatatite. Steimann si echipa sa, au observat ca analize proteomice la scara larga a leziunilor determinate de MS in CNS sunt utile pentru identificarea de noi medicamente pentru aceasta afectiune.
Placile MS au caracteristici specifice, care depind de nivelul la care actioneaza boala. Prin utilizarea tehnologiei de microdisectie cu laser si spectrometria de masa, cercetatorii au examinat profilul proteic a leziunilor produse de MS la oameni, in trei stagii patologice diferite: placi acute, placi cronice active (CAP) si placi cronice. Peste 1000 de proteine au fost idetificate in fiecare tip de leziune, peste 100 dintre ele erau specifice pentru acel tip particular de placi.
In mod surprinzator, cinci proteine care sunt cunoscute pentru rolul pe care il au in cascada coagularii sangelui erau specifice pentru CAP, sugerand un rol al factorilor coagularii sangelui in dereglari ale sistemului imunitar, care au loc in MS. Cercetatorii si-au indreptat atentia asupra a doua dintre aceste proteine, factori de reconstructie a tesutului si inhibitorul proteinei C (PCI). Ambele semnalizeaza prin intermediul receptorilor proteinelor activati de proteaza (PAR) pentru a stimula semnalele activatoare pro-inflamatorii ale trombinei (enzima care produce tromboza). PCI deasemenea functioneaza ca inhibitor al proteinei C activate (aPC), un anticoagulant fiziologic major. Prezenta factorilor de reconstructie a tesutului si PCI in CAP implica activarea semnalelor trombinei si o inactivare a caii proteinei C in patogeneza MS.
Pentru a investiga potentialul terapeutic tintirii activitatii factorilor de reconstructie a tesuturilor si PCI, in MS, a fost injectata zilnic hirudina – o antitrombina extrasa din glandele salivare ale lipitorilor – intr-un model de soarece encefalomielitic (EAE), un model folosit de cele mai multe ori pentru a simula MS. Astfel, s-a observat o reducere marcanta a severitatii bolii. Pe langa scaderea proliferarii ceulelor imunitare si scaderea productiei de citokina din splenocite (macrofage splenocite), aceste tratamente au dus deasemenea la o reducere a numarului de focalizari inflamatorii in CNS dupa 35 de zile de tratament.
Desi tratamentul cu un anticoagulant creste riscul aparitiei de sangerari, si desi efectele protectoare ale hirudinei au fost observate abia dupa a 35-a zi de tratament (probabil datorita dezvoltarii de catre organism de anticorpi anti-hirudina), recombinarea proteinei C activate ar putea fi dezvoltata mai departe ca tratament. Experimente realizate pe mutante ale aPC au aratat ca ambele, atat anticoagulantul cat si anti-inflamatorul (prin intermediul PAR1) sunt necesare pentru a inhiba EAE la soareci, dar ar putea fi posibila realizarea unei variante cu un potential de sangerare mai scazut.
Acest studiu sublinieaza importanta profilului proteic al tesutului afectat, nu doar pentru o intelegere ulterioara a acestei patologii, dar si pentru identificarea de noi tinte terapeutice. Abilitatea hirudinei si, in particular, a proteinei C activate recombinate pentru a inversa efectele a doua dintre noile proteine identificate in placile MS, deschide directii de cercetare pentru descoperirea de terapii imbunatatite pentru scleroza multipla.
Bibliografie:
1. Han, M. H. et al. Proteomic analysis of active multiple sclerosis lesions reveal therapeutic targets. Nature 17 Feb 2008 (doi: 10.1038/nature06559)
2. Oxford Dicitionar de medicina editia a 6-a pag. 709-710
| < Anterior | Urmator > |
|---|
