Ca sa ajungi de cel putin cinci ori pe saptamana in tara piticilor trebuie sa iei tramvaiul cel batran si cam zgomotos, in care, din cand in cand, o bunica cu manusi albe de dantela isi duce nepoata la gradinita (cea din urma fiind insotita de un iepuras roz). Treci apoi pe langa marea de muncitori inconjurati de un nor de praf, ocolesti cu gratie sirul de masini cu panglici negre din fata spitalului pentru oameni cu deficite motorii, senzitive si, in cele din urma, ajungi.
Piticul numarul 1 are parinti prin telefon, de cetatenie italiana, iubeste povestile cu sirene si dezvolta o afectiune pentru tine, intretinuta doar cu sticle de suc de un albastru extrem de natural. Afectiunea se incheie brusc la intreruperea furnizarii sucului, procesul terminandu-se cu un sir de substantive la vocativ si verbe la imperativ. Daca ai vreo tentativa de a apropia stetoscopul de toracele piticului numarul 1(asta daca reusesti sa-l opresti din topaiala lui zilnica), vei constata cu surprindere ca are grija sa-ti acopere orice ral subcrepitant, cu o plescaiala ciudata netrecuta inca in nici o carte de semiologie. Piticul numarul 1 a fost externat intr o joi.
Piticul numarul 2 e de fapt o pitica cu ochii albastri si cu un facies tipic adenoidian (cica), atat de tipic incat 3 grupe de studenti n-au reusit sa-l identifice. Ea a venit insotita de mama, o femeie slaba, care ne povesteste senin metodele de tratament ale copilului mic cand e luna plina (metoda in urma careia pitica cu ochii albastri a primit cadou 5 seturi de cicatrici trasate usor cu lama pe toracele posterior si prin care raul a iesit miraculous afara (sa nu mai zica nimeni ca poporul roman nu se pricepe la Varcolaci, Zburatori si alte rele). Piticul numarul 2 are o singura carte de povesti.
Piticii numarul 3 si numarul 4 stau in acelasi pat. Unul e cumintel, ii place scoala si stie ce e acela paracetamol. E usor obez si nesociabil. Mama il iubeste asa mult incat il indoapa cu prajituri de 3 ori pe zi. Celalalt pitic e fumator de la 12 ani, are un tata alcoolic, nu ii place scoala si vrea sa fie tratat ca un om matur si responsabil.
Piticul numarul 5 s-a nascut prematur. Are gene lungi si nu are mama sau tata. Ii place asa mult sonda de gavaj incat a cam uitat sa se alimenteze fara ea. Are o figura serioasa, de om intelept. E foarte tacuta. Din cand in cand rade. Intr-o zi nu a mai vazut o nimeni.
Piticul numarul 6 e un pitic albastru , in special perioral si la nivelul extremitatilor. Are ochii caprui si plange. Are 10 ani, dar pare de 6 ani. Uraste studentii ce-si indreapta de cel putin 3 ori pe saptamana stetoscoapele spre cordul lui in marea epopee a cautarii suflului din DSV (epopee, soldata pentru unii, cu un rasunator esec). Piticul numarul 6 nu mai are de mult timp parinti si nici solutie chirurgicala, poate fi doar o poza la capitolul tetralogia Fallot.
Piticul numarul 7 e un pitic smecher si bolnav doar pe hartie. Pentru ea, spitalul e un fel de bona in care ti se da lapte , dar si o viroza respiratorie cu febra, cat timp mama se hotaraste pe cine ia acasa (pe ea sau pe fratii ei gemeni). Piticul numarul 7 e un pitic foarte dragut, are hainute mov si calitati de acrobat. Jucaria ei preferata e stetoscopul . Sufera de o boala incurabila cu transmitere afectiva (intalnita si la adulti): luat in brate. Si ea are ochii albastri. Daca nu se joaca nimeni cu ea, se joaca singura. Rade des. De ziua ei a plecat acasa.
Acestia sunt piticii Romaniei, mai mari sau mai mici, mai rurali sau mai urbani,mai bogati sau mai saraci, mai mult sau mai putin introdusi pasiv pe piata imobilara sau cea de organe, pitici care intr-o zi vor creste si se vor transforma miraculos in cetatenii cu drepturi depline ai statului roman.
| < Anterior | Urmator > |
|---|
