Ana Masria - in traducere libera: Eu sunt Egipteanca!
Egiptul după o lună ...
Piramidele, Sfinxul, Nilul, Valea Regilor domină viziunea fiecăruia asupra Egiptului. O ţară învăluită în istorie, îşi fascinează turiştii la orice pas, începând cu enigmele faraonilor şi finalizând cu veritabile metropole precum Cairo (Parisul de pe Nil) sau Alexandria (Perla Mediteranei). Este locul în care minunile lumii, antice şi moderne, se întâlnesc pentru a da viaţă trecutului, în care tradiţiile se încăpăţânează să învingă avântul tehnologiei, în care religia îşi menţine statutul primordial, iar timpul parcă stă în loc .
Oricine îi trece graniţele se îndrăgosteşte iremediabil, şi aşa cum afirmă un bine cunoscut proverb egiptean „ Cine bea din apa sacră a Nilului, va reveni mereu şi mereu”, dorul fiind prea greu de suportat. Cui nu i-ar fi dor de o plimbare cu felucca pe Nil, de un apus la Marea Mediterană, de snorkelling în Marea Roşie, de o îngheţată tipic egipteană pe faleza din Alexandria, de o plimbare pe cămilă pe lângă Piramide, de un răsărit pe Muntele Sinai, de safari în Deşertul Alb ? Cine nu ar vrea să vadă cu ochii săi măreţia Egiptului Antic? În faţa templelor, cuvintele sunt de prisos iar cele două milenii scurse de la ridicarea lor dispar şi brusc devii contemporan cu Herodot, părintele istoriei.Farmecul Egiptului nu este creat doar de vestigiile Antichităţii, ci, mai ales, de către locuitori. Egiptenii sunt oameni deschişi, generoşi şi excesiv de ospitalieri, copii care iţi urează „Welcome” în timp ce joacă leapşa în mijlocul străzii la trei dimineaţa fiind un lucru extrem de comun . Pentru ei e o onoare să le accepţi invitaţia la masă, prilej cu care te „îndoapă” cu toate specialităţile culinare specifice şi îţi prezintă arborele genealogic de care sunt foarte mândri, drept dovadă stând şi faptul că fiecare poartă numele tatălui, bunicului, străbunicului, ş.a.m.d.. Familia chiar e celula societăţii, copiii părăsind căminul părintesc doar în momentul căsătoriei, prioritatea tuturor tinerilor.
Religia deţine un rol vital în viaţa fiecărui egiptean, „In ch’Allah” (cu voia Domnului) şi „Hamdoulilah” (Slava Domnului) monopolizând toate conversaţiile. Devotamentul lor devine evident pe parcursul lunii sfinte a calendarului islamic -Ramadanul, echivalentul Postului Paştilor. Elementul cel mai elocvent este rugăciunea de la ora 17, de vineri când orice activitate se sistează; şoferii opresc maşinile, îşi scot covoraşul şi se roagă în mijlocul străzii. Pe parcursul întregii luni, clădirile sunt decorate multicolor, se organizează mese pentru cei nevoiaşi şi oamenii devin mai buni, la fel ca în preajma Crăciunului. Absolut toată lumea ţine post negru întreaga zi, iar seara, o dată cu apusul soarelui, iau „iftarul” (micul dejun) ,în familie, acasă.
Acesta e singurul moment al zilei când străzile sunt pustii, în restul timpului, totul fiind un veritabil furnicar. De fapt, totul se petrece în stradă, comercianţii expunându-şi marfa pe întreg trotuarul. Iar, traficul e o adevărată aventură pentru că regulile de circulaţie sunt practic inexistente, singurul care are un cuvânt de spus fiind claxonul, în funcţie de ritm şi de intensitate având semnificaţii foarte variate. Pe o asemenea coloană sonoră te poţi bucura de priveliştea dată de motociclete conduse de câte cinci persoane (adevărate piramide umane) sau de autobuze în care călătorii se urcă din mers pentru ca ulterior să se caţere pe acoperiş. Ca pieton, eşti în inferioritate, fiecare traversare a străzii finalizându-se cu polipnee şi tahicardie.
Dar îţi normalizezi pulsul savurând un ceai pur egiptean intr-una din numeroasele ceainării şi audiind melodiile eroului naţional- Amr Diab. Muzica reprezintă un alt element central al vieţii egiptene. Ritmurile moderne ale artiştilor contemporani precum Mohammed Hamaki sau Black Theama sunt alternate cu melodiile emoţionante ale „Doamnei”- Umm Kulthum, personalitate marcantă a anilor 60. Însă, în topurile radiourilor, se situează ,surprinzător, şi artişti români ca Inna sau Akcent. Cele mai spectaculoase sunt, fără îndoială, dansurile din buric, acestea animând orice petrecere, în special nunţile care, din păcate, seamănă din ce în ce mai mult cu cele occidentale.
Studenţii la Medicină se încadrează în tiparul oricărui medicinist : multe ore petrecute în facultate, prin spitale şi învăţând zeci de pagini de pe o zi pe alta. Au prea multe examene şi prea puţin timp liber. Dar asta nu îi împiedică să înveţe cel puţin două limbi străine (pe lângă engleza în care li se predă la cursuri), să cânte la un instrument, să iasă în fiecare seară cu prietenii, să practice un sport, să meargă aproape în fiecare week-end pentru scuba diving la Marea Roşie, să se implice în numeroase activităţi de voluntariat. Facultatea are tot şase ani, iar ultimul an durează 14 luni, la sfârsitul acestuia în funcţie de media generală fiind repartizaţi în spitale pentru internship-ul de un an după care devin medici rezidenţi, fără a susţine vreun examen.
Sistemul medical are mult mai multe probleme decât al nostru iar spitalele de stat arată de-a dreptul deplorabil, datorită subfinanţării cronice, condiţiile de asepsie şi de curăţenie lipsind cu desăvârşire. Acest mediu de lucru alături de salariul de rezident de 240 de lire (144 de lei) îi determină pe medicinişti să emigreze, în special către Anglia şi către S.U.A.. Fiecare are pe birou cărţile de Step-uri şi visează către o viaţă mai bună pentru ei şi pentru familiile lor. Pâna la împlinirea visului american, e nevoie de răbdare. Băieţii, după absolvirea facultăţii, trebuie să îşi urmeze serviciul militar obligatoriu timp de trei ani, iar fetele sunt nevoite să se căsătorească până la vârsta de 25 de ani.
Acesta este Egiptul, darul Soarelui şi al Nilului. Frumuseţea lui merge dincolo de obiectivele turistice şi la sfârşitul călătoriei, o regăseşti în viaţa cotidiană a egiptenilor, desfăşurată la umbra Piramidelor. Nu pentru ele vei dori să revii, ci pentru sufletul cald al oamenilor cu care legi prietenii pe viaţă, pentru buna lor dispoziţie, pentru darul lor de a te face să râzi în orice moment. De la ei nu înveţi doar câteva cuvinte în arabă, ci primeşti adevărate lecţii de viaţă, printre care şi abilitatea de a şti să cauţi fericirea în lucrurile mărunte. Te vor aştepta să te întorci şi te vor întâmpina cu o îmbrăţişare şi cu cel mai sincer „Salam alekum, maaaaa frieeeend!”.
...Egiptul după un an
Anotimpul de nisip
“Care este parerea ta despre Egipt si egipteni?” Am ezitat sa raspund la inceput. Eram de cateva zile pentru prima oara intr-o tara araba, inca sub influenta unui pachet de prejudecati, idei preconcepute aduse de acasa in bagajul de mana. Egiptul, dupa un an de la vizita, ramane creionat printre amintiri in imagini bine colorate, in tonuri calde ale albastrului Marii Rosii, ale apusului de soare pe malurile Mediteranei si pe valurile de nisip.
Egipt este tara contrastelor, in care luxul se impleteste cu mizeria si saracia. Intalnesti oameni foarte nevoiasi si foarte bogati, masini vechi si foarte noi, spitale de stat cu conditii care lasa de dorit si spitale private, oameni extrem de religiosi si oameni echilibrati, toti acestia uniti de aminitirea unei civilizatii antice care si-a lasat numele pe peretii piramidelor, pe malurile si in apa Nilului.
Viata merge inainte, aici si acolo, cu toate greutatile unui stat a carui dezvoltare tine de un presedinte ales si reales in ultimii 30 de ani, in centrul credintelor si traditiilor religioase, cu toate sperantele fiecaruia pentru o viata mai buna.
Daca privesti atent cu un ochi obiectiv gasesti multe asemanari cu Romania. In Egipt, birocratia este in floare, improvizatul este la el acasa, egiptenii sustinand ca se pricep sa repare totul, daca stii sa vorbesti frumos, poti obtine aproape orice. Nu degeaba, dupa iscusite negocieri, poti obtine un pret bun, de doua, trei ori mai mic decat cel initial de la “the good Egyptian man” pentru o esarfa, un papirus prafuit, pentru un suvenir autohton. La volan, egiptenilor le place sa apese pedala de acceleratie, sa aplice singura regula care exista in trafic, ca nu exista nicio regula. Daca vrei sa fii un sofer bun, invata “limbajul claxoanelor”, iar ca pieton, nu uita ca semafoarele sunt pur decorative. Singura sansa de a vedea strazile goale, o ai in timpul Ramadanului, inainte de Iftar.
Adevaratul “Egyptian Time” il decoperi asteptand clipe in sir, in trafic sa ajungi la destinatie, dar si in cafenele in care aroma de narghilea te imbie de la intrare. Se stie ca arabii au fost excelenti astronomi- poate acesta este motivul pentru care viteza de rotatie a Pamantului pare sa se micsoreze, pe masura ce Soarele urca tot mai sus pe cer si sa revina la coordonatele normale odata cu chemarea la rugaciunea de seara. Dupa apusul Soarelui, toata lumea se muta in cafenele, in bazar, pe strada.
Cine s-ar fi gandit ca pustiul de nisip poate ascunde in bratele sale minuni ale lumii naturale, antice si sufletesti? In desert, descoperi un alt anotimp al existentei, se intampla o reconfigurare energetica interioara, sub un cer limpede si stele care vegheaza visurile oricarui calator. Locuri sfinte, locuri incarcate cu energii vechi imbraca acest popor cu generozitate, sensibilitate si inventivitate. Odata ce pasesti pe acest taram, iti va fi dor de caldura oamenilor si seninatatea cu care primesc orice incercare a vietii, punandu-si speranta in Allah, de dimensiunile vietii vazute prin ochii lor, in care mai important e sa traiesti in prezent.
Egiptenilor le place sa se bucure de fiecare clipa. Si ii ajuta pe necunoscatori, neinitiati, profani, sa descopere aroma vietii arabe, in ceaiul beduin servit pe malul Nilului, in mancarea traditionala koshari, intr-o tura cu masina la ore de varf, in ritmuri de muzica orientala, in noptile lungi, pana la revarsatul zorilor, in fumul de narghilea care leaga destine.
| < Anterior | Urmator > |
|---|
