MedicalStudent.ro

Saturday
Apr 20th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Noutati in medicina Boli infectioase Virusul Nilului de Vest da complicatii severe

Virusul Nilului de Vest da complicatii severe

Evaluare articol: / 5
Cel mai slabCel mai bun 
Cercetatorii de la Facultatea de Medicina a Universitatii Washington si Universitatea de Stat din Utah sunt de parere ca au gasit explicatia pentru o complicatie severa a infectiei cu virusului Nilului de vest.

Ei au aratat ca virusului poate patrunde in celulele nervoase, sa se multiplice si sa se deplaseze pentru a infecta si alte celule nervoase invecinate.

Virusii care au aceasta cale de infectie pot patrunde in sistemul nervos, determinand o afectiune numita paralizie plasca acuta, care duce la imposibilitatea functionala a unuia sau mai multor membre. In acest moment nu se cunoaste nici un tratament pentru acesta complicatie. Pacientii trebuie sa faca terabie de reabilitare si sa invete sa isi foloseasca membrul afectat.

S-au facut teste cu anticorpi anti-virusul de Nil, creati de Universitatea din Washington si de o firma privata de biotehnologie si s-a observat ca acestia sunt capabili sa blocheze aparitia complicatiilor la soarecii de laborator. Rezultatele acestui studiu apar in editia online a Lucrarilor Academiei Nationale de Stiinte.

Datele preliminare sugereaza ca in anul 2007 vor fi aproximativ 4000-5000 infectii severe cu virusul Nilului de Vest. Acesta a fost izolat pentru prima oara in Africa, in 1937 si s-a raspandit in Orientul Mijlociu, Europa si Asia, inainte de a patrunde si in America, in 1999. Cele mai multe infectii cu acest virus se insotesc de simptomatologie cu intensitate medie, sau fara simptomatologie. Totusi, infectiile care apar la imunodeprimati sau la persoanele cu varsta de peste 50 de ani duc uneori la complicatii severe sau chiar la deces.

Dr. Michael Diamond, profesor de microbiologie moleculara, de patologie si imunologie si conducator al studiului, si-a inceput studiile din cauza contrastului care aparea in modul in care acest virus afecta sistemul nervos.

O forma de infectie, encefalita, produce inflamatia cerebrala, aparand febra, cefalee, slabire si chiar atacuri. Cel mai probabil, acest lucru apare la pacientii care sunt mai in varsta sau care au sistemul imunitar slabit. Cealalta forma de infectie, paralizia flasca acuta, afecteaza pacientii imunodeprimati, dar afecteaza si un numar semnificativ de pacienti cu sistem imun integru.

"Pe baza modelului soarecilor de laborator infectati cu virusul Nilului de vest, stim deja ca cea mai probabila cauza de encefalita a fost patrunderea virusului prin bariera hematoencefalica si apoi infectarea cerebrala." spune Diamond. "Dar contrastul epidemiologic ne-a sugerat ca ar putea exista un alt mecanism fundamental de infectie, in afara de paralizie."

In experimentele conduse de Melanie Samuel, studenta in laboratorul dr. Diamond, cercetatorii au descoperit ca virusul Nilului de Vest s-ar putea raspandi in orice directie, in lungul ramurilor neuronale din culturi. Samuel a folosit un microscop electronic pentru a observa virusul in drumul sau pe ramurile nervului, in capsule mici numite vezicule. Cercetatorii au descoperit de asemenea ca celulele nervoase infectate eliberau virusi.

Pentru a testa rezultatele la modelele animale, cercetatorii au folosit o sutura, pentru a izola nervul sciatic la hamsteri. Apoi au injectat virusul Nilului de vest direct la nivel nervos, fie deasupra suturii, fie dedesubtul acesteia. Animalele carora le fusese facuta injectia dedesubtul suturii au facut encefalita, in timp ce animalele carora le-a fost facuta injectia deasupra suturii au facut si encefalita si paralizie, pentru ca virusul a putut sa urmeze traiectul nervului sciatic de la nivelul sistemului nervos central.

Sansele unui pacient infectat cu acest virus si netratat, care a facut paralizie flasca, pot fi determinate si prin aruncarea unor zaruri, spune Diamond. Pentru a patrunde bariera hematoencefalica si a produce encefalita, este nevoie ca niveluri crescute de virus sa fie concentrate in sange. La pacientii in varsta sau la imunodeprimati, acest virus este capabil sa se replice liber in zone precum pielea sau sistemul limfatic, aducand copii in plus ale virusului in sange.

"Paralizia poate sa nu aiba nevoie de niveluri crescute virale pentru a aparea." mai adauga el. "Ceea ce se poate intampla este ca, in cazul in care un tantar te ciupeste, si virusul este capabil sa se multiplice in vecinatatea unui nerv, pana cand sistemul imun reuseste sa indeparteze infectia cutanata, o cantitate infima de virus sa fie deja in drum spre nervii spinali. Daca nu ai un sistem imun robust, acesta nu va reusi sa indeparteze infectia in timp util si se poate ajunge la paralizie."

Cand cercetatorii au injectat anticorpi terapeutic, o zi dupa infectare, acestia au blocat si paralizia si encefalita. Anticorpii, creati la Universitatea Washington si Macrogenics Inc., au primit licenta pentru comercializare si folosire in etste clinice pe subiecti umani.

"Stiam deja ca anticorpii pot opri aparitia encefalitei." observa Diamond, in laboraor caruia au fost creati pentru prima data anticorpii. "Nivelele anticorpilor din sistemul nervos central sunt relativ mici, compariate cu restul organismului, dar sunt destul de ridicate pentru a bloca paralizia."

Planurile lui Diamond urmeaza studiile, pentru a vedea la cat timp dupa infectare pot fi injectati anticorpii si a-si pastra efectele protectoare impotriva paraliziei. El mai vrea sa vada si daca virusul se deplaseaza singur de-a lungul fibrei nervoase, sau daca este pur si simplu impins de aceasta.

www.news-medical.net


Publicat de :
Ileana Acsinte
Puncte: 295
 

Comentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Scrie comentariu

smaller | bigger
security image
Scrie caracterele din imagine

busy
 

Din aceeasi categorie:

Bacterii mari care contin mii de copii ale genomului propriu

Desi pare un caz ciudat, cercetatorii au descoperit ca o bacterie unicelulara poate contine zeci de mii de copii ale propiului genom. Descoperirea aduce un nou record la capitolul de numar de copii ale unui genom, raportat la o celula, dar deasemenea mai aduce in lumina o alta intrebare: care ar fi avantajul detinerii unui asemenea numar imens de copii ale unui genom ?

Totalitatea genelor unei specii alcatuiesc genomul speciei respective. De exemplu genomul uman are o secventa de 3.2 miliarde de perechi de baze.

Numarul de copii ale propiului genom variaza in fiecare celula, odata cu specia. Majoritatea bacteriilor au doar o singura copie; majoritatea celulelor din corpul uman contin doua asemnea copii. Plantele sunt cunoscute privind promiscuitatea lor din acest punct de vedere, “culegand” noi copii ale genomului, apoi pierzindu-le din nou, intr-un ciclu care poate avea loc de nenumarate ori in evolutia istorica a unei plante. “Ai putea sa crezi ca aceasta este o amprenta a vietii, genomul fiind stabil din punct de vedre al marimii,” spune Sally Otto, biolog la University of British Columbia in Vancouver – Canada. “Deci este intr-adevar remarcabil ca organismele variaza asa de mult, din punctul de vedere al numarului de copii ale genomului propiu detinute,” adauga ea.

Pana acum, recordul din acest punct de vedere il detinea o bacterie – Buchnera aphidicola – care se gaseste in afide (subordin de insecte homeoptere cuprinzand paduchii de plante mici – sfecla de zahar – cu forme aripate sau nearipate Aphidinea), cu o medie de 120 de copii ale genomului. Dar Esther Angert de la Cornell University in Ithaca – New York, si echipa sa au descoperit ca Epulopiscium, bacterie care traieste in intestinul unor pesti din ordinul Perciformes (unicornfish), contine pana la 200.000 de copii ale propiului genom.

Epulopiscium poate avea pana la 600 de micrometri in lungime – mult mai mare decat majoritatea bacteriilor. Forma corpului bacteriei este asemanatoare unei tigari. Escherichia coli, bacterie cunoscuta ca traind in intestinul uman, are aproximativ 1 micrometru in lungime. “Ar putea incapea cu usurinta un milion de celule ale E. coli in Epulopiscium,” spune Angert.

Gigantismul este de obicei un dezavantaj pentru bacterii, deoarece ele nu detin sisteme sofisticate de hranire asemeni celulelor eucariote. In schimb, bacteriile isi preiau nutrientii prin difuziune simpla de-a lungul membranei celulare. Deoarece o bacterie mare ar avea un raport scazut al suprafetei fata de volum, rata de preluare a nutrientilor ar fi prea mica pentru a-i permite supravietuirea. Celulele bacteriilor mari pur si simplu ar muri.

Dar fiind mare, ai si avantaje, in defavoarea pradatorilor. Epulopiscium este prea mare pentru a fi atacata de alti agenti patogeni, cum ar fi bacteriofagul. Angert crede ca aceasta colectie extravaganta de copii ale genomului, intalnita la Epulopiscium ar putea fi o cale de a se bucura de avantajele dimensiunii mari, fara dezavantajele modului de hranire. Ea presupune ca aceste copii sunt aranjate intr-un sistem chiar sub membrana celulara bacteriana. Acest aranajament ar presupune ca celula ar putea ingloba nutrientii si alte molecule din mediul inconjurator, fara a mai astepta ca aceste molecule sa difuzeze prin membrana celulara.

“Daca ai astepta un semnal de la mediu inconjurator, bazandu-te doar pe difuziune, ar dura foarte mult,” spune Anger. “Ar fi foarte dezavantajos. Acest lucru deschide acea usa ce permite celulei sa cresca, si nu permite difuziunei sa ii limiteze volumul,” adauga ea. Avand asa multe copii ale genomului creste desemenea rata de producere a ARN-ului si proteinelor de la nivelul genelor, o ipoteza agreata de microbiologul Hank Siefert de la Northwestern University in Chicago – Illinois – care spune ca un asemenea sistem ar putea ajuta aceasta bacterie sa supravietuiasca in ciuda marimii destul de mari.

Dar, totusi Epulopiscium nu este cea mai mare bacterie cunoscuta pana acum. Thiomargarita namibiensis, numita astfel datorita formei rotunde a perlelor de sulf, poate creste pana la 800 micrometri. Pana acum nimeni nu a determinat numarul copiilor genomului propiu din aceasta bacterie, dar cercetatorii au observat ca bacteria contine o structura mare centrala numita vacuola, care este plina cu lichid. Aceasta vacuola ocupa aproximativ 98 % din volumul celular al T. namibiensis, impingand partile metabolice active ale celulei catre exteriorul membranei celulare.

La Epulopiscium pe de alta parte, continutul celular central este deasemenea activ, si necesita un supliment de nutrienti si proteine. Necesita o investitie serioasa de energie pentru a mentine activ acest sistem, dar mediul intern oferit de pestii din ordinul Perciformes ar putea favoriza acest stil de viata, spune Seifert.

Bibliografie:

1. www.nature.com
2. Wikipedia – enciclopedia libera
3. Notiuni despre gene si ADN – Editura Aquila

Banner
Banner

Anunturi Google

Personalitati

 

Prima femeie neurochirurg – istoria unei vieţi citite în mâini delicate si puternice

„Toată viaţa am fost numai pe fugă, nu ştiu să merg aşa...”- astfel debuta fieca...

 

Victor Babes

La 19 octombrie 1926, la Bucuresti, s-a stins unul dintre cei mai mari savanti romani, Vic...

 

Thoma Ionescu

Asadar, Thoma Ionescu(1860-1926) fost profesor – lector de anatomie al facultatii de med...

 

Mina Minovici

Intors in tara, a inaugurat in 1892, cu mari eforturi, un instituit medico-legal care ulte...

 

Dimitrie Bagdasar si dragostea pentru Neurochirurgie

‘Dr. Sofia Ionescu isi aminteste scena finala, a despartirii. Era la inceputul verii lui...
Diploma excelenta
We comply with the HONcode standard for trustworthy health
information:
verify here.

Concurs: Dincolo de cursuri

Concurs MedicalStudent.ro

Farm.ro