Carol Davila - prenumele sale adevarăte erau Carlos Antonio Francesco - este unul dintre cazurile rare, speciale si ciudate, in care tatăl este aproape sigur cunoscut, în persoana celebrului si romanticului Franz Liszt, dar mama nu se ştie cu certitudine cine a fost, după cum reiese din lucrarea “Călătoriile lui Carol Davila”, de Marin Banu Badescu, publicată în 1985, cu ocazia centenarului morţii generalulului. După datele adunate, “bănuiala” maternităţii se indreapta spre contesa Marie d’Agoult, cunoscută în literatură franceză sub pseudonimul Daniel Stern. La 14 ani, pe Carol Davila l-a întalnit rectorul Academiei din Limoges. Mergea pe jos spre Spania, ştia numai limba germană şi ascundea sub haină bijuterii ciudate şi alte lucruri de preţ.
Urmează Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în februarie 1853. Înainte de a ajunge în România si a pune în aplicare cunostintele solide în medicina, acesta trece prin mai multe etape. Prin urmare, Carol Davila lucreaza, o perioada de timp, ca practicant-farmacist la Nantes si Agers (Franta). Dupa propriile afirmatii: "Daca am dobândit oarecare experinta în manipularile chimice, este pentru ca am debutat prin a învata a spala sticlele" descoperim caracterul puternic, vointa si setea de cunoastere ale acestuia. Soseşte în România la 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce şi-a dat doctoratul la Paris şi după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champigne şi Cherre.
Ar fi trebuit să stea în Valahia doar 3 ani dar stă până la sfârşitul vieţii. Modelează viaţa medicală sub patru domni, dintre care trei îi devin prieteni. În Bucureşti, la sosire, impresionează pe Vodă Barbu Ştirbei când se prezintă după trei zile cu rezultatele unei prime inspecţii sanitare şi cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care îl câştigă Davila de partea lui este Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de orfane, întemeiat la Bucureşti, îi dă numele Elena Doamna, după soţia lui Cuza. Al treilea domn este Carol, sub a cărui protecţie îşi desăvârşeşte în cea mai mare măsură opera.
Prima soţie, Maria, fiică de medic francez şi de boieroaică româncă a trăit doar un an după căsătorie. La 30 aprilie 1861 s-a căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata Goleştilor, o frumuseţe brunetă, suplă, cu trăsături nobile. În februarie 1862 se naşte primul copil, Alexandru. Vor urma două fete, Elena şi Zoe şi încă un băiat, Pia.
Are, încă de la sosire, mari probleme de sănătate. Din cauza primei lui locuinţe întunecoase şi umede, de pe cheiul gârlei, Dâmboviţa, tânărul face reumatism şi, cu timpul, acesta duce la pareza unui braţ pe care-l va ţine adesea îndoit la spate. În 1865, după ce inspectează închisoarea de la Telega şi consultă deopotrivă soldaţi şi puşcăriaşi, face tifos. În timpul Războiului de Independenţă din 1877 face un antrax infecţios în regiunea cefii, care trebuie operat de urgenţă, are o furunculoză generală şi crize de sciatică care-l fac să umble în baston.
Construieşte, din aproape în aproape, un sistem medical care funcţionează şi organizează serviciul sanitar militar şi civil. În 1855 înfiinţează o şcoală de felceri şi viziteaza aşezările Călimanesti, Căciulata si Cozia, rămânând uimit de frumusetea privelistilor, dar mai ales de bogatia izvoarelor minerale. Prin urmare, împreuna cu o echipa de specialisti, Davila a început studiul apelor curative din zona, recomandându-le împaratului Napoleon al III-lea, care suferea de rinichi iar în 1856 infiinţează o şcoală secundară de chirurgie cu program şcolar teoretic-liceal şi sanitar-militar. Când adversarii filoruşi fac demersuri pentru închiderea şcolii, Davila se adresează guvernului francez, care se obligă să o menţină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica dă un opis domnesc pentru menţinerea tinerei instituţii, pe care Davila o transformă curând în "Şcoala naţională de medicină şi farmacie".
După 10 ani, în 1869 înfiinţează Facultatea de Medicină şi pe lângă facultate tot din iniţiativa dr. Davila e înfiinţată si Grădina Botanică din Bucureşti. Intentiile crearii acestei gradini aveau scop atât didactic - instruirea elevilor Scolii Nationale de Medicina si Farmacie - cât si economic - aprovizionarea cu plante proaspete a farmaciilor. Între timp Davila întemeiază învăţământul farmaceutic şi pe cel veterinar, fondează numeroase societăţi şi reviste de specialitate (între care Asociaţia medicilor români, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), organizează conferinţe medicale şi ţine prelegeri cu demonstraţii experimentale la Sfântu Sava, introduce concursurile medicale şi stagiile obligatorii în spitale.
În 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetiţe din mahalale, iar la puţin timp înfiinţează şi un orfelinat de băieţi. Cât timp a trăit Davila a funcţionat şi o şcoală de surdo-muţi, cu atelier de tâmplărie şi sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultaţiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale ţării epidemii grave, călătoresşe şi inspectează spitale, participă la Expoziţia universală de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al României, are grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui se editează culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, o dă premiu elevilor şi elevelor din şcoliile sale.
La 4 iunie 1864, se face un prim pas în recunoaşterea oficială a patriotismului "străinului" faţă de noua lui ţară şi, la Camera Deputaţilor, se propune acordarea cetăţeniei române. Totuşi, faptul se împlineşte abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanţelor militare şi al trenurilor sanitare este pregătit din timp şi sute de vieţi sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi şi răniţi primesc îngrijiri. Primeşte decoraţii şi de la români şi de la turci. Principele Carol îi telegrafiaza Elisabetei : Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii îl invidiază şi, spune dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Şcolii de Medicină, îi iartă cu greu "extrema distincţie, eleganţa şi naturalul manierelor, farmecul conversaţiei, felul spiritual, vesel şi plin de duh în care istorisea, ca şi bogăţia instrucţiei". În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franţa cu un proiect nobil de a organiza o ambulanţă cu concursul elevilor români din Paris şi de a se consacra în ajutorul victimelor războiului.
La 13 ianuarie 1874, soţia sa moare după ce un confrate de-al soţului său îi dă sticnină în loc de chinină. Rămas văduv, cu patru copii, Davila continuă să muncească cu şi mai multă îndârjire, până la moarte, adică până la 24 august 1884. Face parte din caracterele mari ale secolului şi încercă să formeze caracter şi la elevii lui. Elevii săi sunt trimişi la marile facultăţi din Europa : Paris, Roma, Berlin şi Viena şi se întorc doctori în medicină. Devin profesori la facultatea înfiinţată la Bucureşti. "Ne recomanda să fim cinstiţi şi să nu ne lăsăm mituiţi." spuneau foştii săi elevi. Pe cartea sa de vizită nu e scris decât un singur cuvânt : DAVILA. Este suficient pentru toată lumea.
| < Anterior | Urmator > |
|---|
