Efectele serotoninei asupra creierului uman sunt complexe şi foarte intens cercetate, uneori studiile arătând rezultate contradictorii. O hipofuncţie a sistemului serotoninergic determină depresia, iar o hipofuncţie induce anxietate şi sociofobie. Serotonina este considerată neuromediatorul antidepresiv prin excelenţă.
De aceea, descoperirea unei clase de medicamente care să stimuleze transmisia serotoninergică a reprezentat un progres enorm în terapia tulburărilor psihoafective.
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sunt în prezent cele mai des utilizate medicamente pentru tratarea depresiei moderate şi severe în SUA şi unele state ale Uniunii Europene. Aceste medicamente inhibă selectiv transportorul serotoninei, crescând cantitatea acestui neuromediator în fantă. Cantitatea crescută de serotonină va activa un mare numar de receptori serotoninergici postsinaptici, unii fiind responsabili de efectul antidepresiv, ceilalţi de apariţia numeroaselor efecte adverse. Iniţial s-a crezut că doar creşterea cantităţii de serotonină la baza efectului antidepresiv, ulterior s-a descoperit ca mecanismul este mult mai complex.
Corelaţia dintre utilizarea acestor antidepresive şi creşterea numărului de sinucideri în rândul pacienţilor aflaţi sub tratament, a fost supusă intens atenţiei publice în ultimul timp, datorită numărului tot mai mare de cazuri raportate. Mai mult chiar, s-a constatat o creştere a violenţei sinuciderilor la aceşti pacienţi. S-a observat că primele două săptămâni de tratament cu ISRS sunt critice, pacienţii devenind mai agresivi, irascibili, anxioşi şi cu un comportament maniacal. S-a emis ipoteza conform căreia copiii si adolescenţii ar fi mai predispuşi la acest efect advers.
Un studiu realizat de Facultatea de Medicină a Universitaţii din Boston a comparat riscul apariţiei sinuciderilor sau a ideilor de suicid în cazul unor loturi de pacienţi trataţi cu patru antidepresive diferite: amitriptilina, fluoxetina, paroxetina, dotiepina. Dotiepina a fost utilizată ca referinţă.
S-a constatat că riscul ideilor suicidare este mult mai mare în zilele 1 - 9 ale tratamentului comparativ cu pacienţii care se aflau de mai mult timp (90 zile) sub tratament. Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative de potenţă a inducerii riscului suicidar între cele 3 substanţe.
Concluzia: riscul apariţiei suicidului sau ideilor suicidare este asemănător pentru amitriptilina, fluoxetina, paroxetina. Acest risc este crescut in zilele 1-9 de tratament, după 3 luni de tratament riscul devenind aproape nul.
În timpul tratamentului cu ISRS, al unui pacient depresiv, au loc următoarele etape: o creştere iniţială bruscă a cantităţii de serotonină care determină agitaţie, insomnie, nelinişte. Este faza în care apar ideile maniacale şi creşte rata sinuciderilor în rândul pacienţilor depresivi. În etapa următoare, receptorii presinaptici 1A, iau măsuri împotriva cantităţii crescute de neuromediator şi vor scădea eliberarea neuronală de serotonină, care va deveni mai mică decât normal.
Tratamentul îndelungat va duce la o down-reglare şi desensibilizare a autoreceptorilor presinaptici, cu o creştere a activităţii presinaptice, producerii şi eliberării de serotonină. Se înregistrează şi o down-reglare a receptorilor post sinaptici 5 HT2A, dar fără a compromite efectul antidepresiv.
Probabil aceştia sunt implicaţi în niste hetero-sinapse adreno-serotoninergice. Se produce un efect antidepresiv direct, sau prin intervenţia la nivelul sistemului adrenergic prin intermediul heterosinapselor.
Se impune deci monitorizarea atentă a pacienţilor depresivi, mai ales a celor cu antecedente de suicid, la începutul tratamentului cu ISRS.
Bibliografie:
Antidepressants and the risk of suicidal behaviour, Jick H, Kaye JA, Jick SS, Boston University School of Medicine
www.pubmed.com
The role of serotonin in depression and anxiety., Baldwin D, Rudge S. Ealing Mental Health Unit, Southall, Middlesex, UK
www.pubmed.com
| < Anterior | Urmator > |
|---|
