Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Targu Mures se confrunta cu un deficit mare de personal medical mediu, ca urmare a plecarii a aproximativ 140 de asistenti medicali numai in acest an, a declarat presei, Lavinia Cosma, purtatorul de cuvant al unitatii sanitare, dupa cum precizeaza Agerpres.
"Este un numar mare de persoane care au plecat, ne afecteaza activitatea, pentru ca automat posturile sunt blocate, nu putem sa le scoatem la concurs. Speram ca pana la sfarsitul anului sa nu mai plece, avand in vedere ca intra si reducerea salariala de 25%. De la SCJU au plecat circa 140 de asistenti de la inceputul anului, la privat si in strainatate, care au avut oferte mai bune", a aratat Cosma.
Potrivit acesteia, la SCJU exista in prezent 1.007 asistenti medicali numar considerat insuficient de conducerea spitalului.
Sursa: paginamedicala.ro
| < Anterior | Urmator > |
|---|






