MedicalStudent.ro

Monday
May 20th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Cazuri clinice Prezentare caz 8

Prezentare caz 8

Evaluare articol: / 31
Cel mai slabCel mai bun 

Pacienta in varsta de 58 ani se prezinta la medicul de familie acuzand durere lombo-sacrata cu iradiere la nivelul membrelor inferioare si parestezii la acelasi nivel. Dupa efectuarea examenului clinic, pacientei i se recomanda sedinte de fizioterapie si masaj in cadrul unei institutii specializate.

Tratamentul neaducand ameliorarea simptomelor, pacienta este supusa unui examen radiologic. Acesta releva: ingustarea spatiilor intervertebrale L4-L5 cu osteoscleroza suprafetelor vertebrale adiacente, osteofite laterale mari cu tendinta de formare de punte osoasa pe partea dreapta la nivelul L3-L4 si tasarea corpului vertebral L5.

Imagine

Pentru investigatii suplimentare, pacienta, care descrie agravarea simptomatologiei initiale, durere si impotenta functionala in regiunea sacrata, cu iradiere la nivelul membrelor inferioare, este internata la 2 luni de la debutul simptomelor intr-un serviciu de Ortopedie.

In urma examenului radiologic al coloanei lombo-sacrate este descrisa o imagine sugestiva de osteoliza interesand hemisacrul drept cu diametrul aproximativ de 7-8cm. Se efectueaza ulterior o scintigrafie trifazica cu radiotrasor osteotrop care evidentiaza in faza angioscintigrafica si precoce (interstitiala) perfuzie si acumulare crescuta a radiotrasorului in regiunea sacrata. In faza tardiva (osoasa) se observa fixarea crescuta a trasorului in regiunea sacrata, cu extensie in regiunea inferioara a articulatiei sacro-iliace drepte si o zona lacunara suspecta de osteoliza in jumatatea superioara a hemisacrului drept. Se observa de asemenea captarea bilateral crescuta a trasorului la nivelul articulatiilor umarului, genunchiului, tibiotarsiene si tarsiene, sugerand o poliartropatie de tip inflamator.

Imagine

Pe baza acestor investigatii este certificata prezenta unei formatiuni tumorale bine vascularizate la nivel sacrat, cu osteoliza asociata, care se extinde la nivel sacro-iliac drept. Se recomanda completarea investigatiilor cu examinarea RMN cu substanta de contrast a coloanei lombo-sacrate, care confirma descrierea masei osteolitice cu contur neregulat si dimensiuni axiale maxime de 62/63mm la nivelul hemisacrului drept, precum si extensia sacro-iliaca.

Testele de imuno si biochimie atesta un nivel de 0.947ng/ml al CEA Ag carcinoembrionic (N: nefumatori ≤3,4 ; fumatori ≤4,3), banda IgG monoclonali prezenta si banda Ac monoclonali cu lanturi K prezenta.

Pacienta este directionata catre un serviciu de neurochirurgie in vederea tratamentului de specialitate. Astfel, la 8 luni dupa aparitia simptomelor, pacienta este supusa unei interventii chirurgicale pentru extirparea tumorii; se realizeaza o rezectie subtotala a procesului expansiv, cu eliberarea radacinilor S1, S2 drepte si a sacului dural. Fragmente din tumora sunt trimise la laborator in vederea examenului anatomo-patologic. Evolutia post-operatorie a pacientei este buna.

Analiza histopatologica si imunohistochimica ofera diagnosticul de plasmocitom plasmocitic cu secretie de lanturi K.

La o luna dupa interventia chirurgicala, pacienta revine pentru control; este supusa unui examen radiologic al coloanei lombo-sacrate+pelvis, care descrie imagini lacunare multiple, rotunde, cu diametrul maxim de 10mm, fara reactie de condensare in jur; ingustarea spatiilor intervertebrale L5-S1 si L4-L5; proiectiuni osteofitice marginale difuze.

Diagnosticul complet la externare : mielom multiplu IgG, plasmocitom sacrat, anemie secundara usoara, HTA, obezitate II.

Pacienta urmeaza in prezent chimioterapie pentru neoplasm, avand o complianta buna si reinternandu-se periodic pentru administrarea tratamentului (cura VCAP, vincristina 2mg, ciclofosfamida 200mg/zi-2zile,farmorubicina 50mg, prednison 110mg/zi-2zile + adjuvante). Se recomanda regim alimentar hiposodat, consumul a 2l de lichid zilnic, evitarea efortului fizic sustinut, a ridicarii greutatilor si a ortostatismului prelungit.

Coordonator stiintific: Dr. Tatiana Adam, medic specialist hematolog, Spit. Judetean Constanta


Publicat de :
Rucsandra Dobrota
 

Comentarii (1)

Subscribe to this comment's feed
Poliartropatie de tip inflamator
0
Buna ziua.Am fost diagnosticata cu poliartropatie de tip inflamator si m-i s-a prescris Tramadol care nu a dat nici un rezultat . va rog enorm sa-mi spune-ti ce sa fac in continuare avand dureri de nesuportat . va multumesc .
Badica Magdalena , decembrie 10, 2010

Scrie comentariu

smaller | bigger
security image
Scrie caracterele din imagine

busy
 
Banner
Banner

Anunturi Google

Personalitati

 

Prima femeie neurochirurg – istoria unei vieţi citite în mâini delicate si puternice

„Toată viaţa am fost numai pe fugă, nu ştiu să merg aşa...”- astfel debuta fieca...

 

Victor Babes

La 19 octombrie 1926, la Bucuresti, s-a stins unul dintre cei mai mari savanti romani, Vic...

 

Thoma Ionescu

Asadar, Thoma Ionescu(1860-1926) fost profesor – lector de anatomie al facultatii de med...

 

Mina Minovici

Intors in tara, a inaugurat in 1892, cu mari eforturi, un instituit medico-legal care ulte...

 

Dimitrie Bagdasar si dragostea pentru Neurochirurgie

‘Dr. Sofia Ionescu isi aminteste scena finala, a despartirii. Era la inceputul verii lui...
Diploma excelenta
We comply with the HONcode standard for trustworthy health
information:
verify here.

Concurs: Dincolo de cursuri

Concurs MedicalStudent.ro

Farm.ro