Cel mai sincer raspuns este ca inca nu se cunoaste rolul sau rolurile viselor. Acest fapt nu trebuie sa surprinda deoarece, in ciuda atator teorii, inca nu stim pe deplin rolul somnului, nici rolul REM (rapid eye movement) care apare, in general, cand apar si visele. Aceste doua stari biologice sunt mai usor de cercetat decat fenomenul “lunecos” al visarii.
Unii cercetatori sustin ca, probabil, visul nu are niciun rol. Ei considera ca somnul si perioada de REM au functii biologice (desi acestea nu au fost stabilite exact) si ca visarea este un epifenomen care reprezinta activitatea creierului pe durata periodei de REM din timpul somnului.
Ernest Hartmann considera ca nu aceasta este explicatia. “Am fi satisfacuti sa credem ca si gandirea este un epifenomen – activitatea creierului din timpul cand suntem treji?”. El si colegii sai incearca sa explice fenomenul visarii si posibilele lui functii in lucrarea Contemporary Theory of Dreaming.
Ideea de baza este urmatoarea: caile de activare si conectarile neuronale au loc sau nu in mod constant in creierul nostru, constituind partea fizica a mintii noastre. Exista o continuitate in realizarea conexiunilor pe care mai tarziu le experimentam ca functii mentale. Pe de o parte, ne concentram asupra starii de veghe, iar pe de alta parte asupra liniaritatii si fortei conexiunii. Cand trecem de la concentrare la reverie, visare cu ochii deschisi si in final la visarea propriu-zisa concentrarea scade treptat. Visarea este undeva la capatul continuitatii, starea in care conexiunile sunt foarte slabe.
Unii considera ca acest proces de slabire a conexiunilor este intamplator, caz in care visul nu ar avea niciun rol.
In teoria lui Ernest Hartmann procesul nu este considerat intamplator, ci se face referire la sentimentele celui care viseaza.
Cand este vorba de un sentiment clar si scurt, visele sunt de obicei simple. In schimb, oamenii care au suportat traume, au vise de genul “eram pe o plaja si am fost <<măturat>> de un val imens”. Acesta este doar un exemplu. Cel care viseaza nu traieste evenimentul traumatizant, ci este ilustrat sentimentul de inspaimantare intr-o alta ipostaza. Cand starea emotionala este mai putin clara, sau cand sunt mai multe sentimente amestecate, visele devin mai complicate.
Statisticile arata ca astfel de vise sunt mai frecvente si mai intense dupa trauma. De fapt, intensitatea visului este o masura a incarcaturii emotionale a celui care viseaza.
Mai mult, teoria sustine ca visele sunt o punte intre conexiunile nervoase si sentimente. Dar acestea sunt intamplatoare sau au un rost bine stabilit? Rolul este insa foarte greu de stabilit, teoria bazandu-se pe studiul a numerosi indivizi care au trait evenimente traumatizante.
Cineva care a scapat dintr-un incendiu poate visa despre incendiul respectiv cateva minute, apoi poate visa ca este luat de un val. Dupa cateva saptamani, visele vor corela tot mai mult incendiul cu valul sau cu alte experiente traumatizante sau grele traite de individ, apoi visul se va indrepta tot mai mult spre starea de normalitate.
Visele par sa fie conexiuni sau fluxuri din partea fizica a mintii, ceea ce ar sugera un posibil rol al lor. Pe moment, aceste conexiuni diminueaza incarcatura emotionala. Pe termen lung, trauma este corelata cu alte sisteme neuronale –ideea este ca atunci cand in viitor vor aparea evenimente similare, conexiunile vor exista deja, iar evenimentul va fi mai putin traumatizant. Aceste tipuri de functii pot fi mai importante la inaintasii nostri care probabil au trecut prin traume mai des si mai constant fata de noi care traim intr-o lume industrializata.
Se ia in considerare un posibil rol al viselor in a reduce incarcatura emotionala si rolul adaptativ in a face fata mai usor urmatoarelor traume si evenimentelor stresante.
www.sciam.com
Unii cercetatori sustin ca, probabil, visul nu are niciun rol. Ei considera ca somnul si perioada de REM au functii biologice (desi acestea nu au fost stabilite exact) si ca visarea este un epifenomen care reprezinta activitatea creierului pe durata periodei de REM din timpul somnului.
Ernest Hartmann considera ca nu aceasta este explicatia. “Am fi satisfacuti sa credem ca si gandirea este un epifenomen – activitatea creierului din timpul cand suntem treji?”. El si colegii sai incearca sa explice fenomenul visarii si posibilele lui functii in lucrarea Contemporary Theory of Dreaming.
Ideea de baza este urmatoarea: caile de activare si conectarile neuronale au loc sau nu in mod constant in creierul nostru, constituind partea fizica a mintii noastre. Exista o continuitate in realizarea conexiunilor pe care mai tarziu le experimentam ca functii mentale. Pe de o parte, ne concentram asupra starii de veghe, iar pe de alta parte asupra liniaritatii si fortei conexiunii. Cand trecem de la concentrare la reverie, visare cu ochii deschisi si in final la visarea propriu-zisa concentrarea scade treptat. Visarea este undeva la capatul continuitatii, starea in care conexiunile sunt foarte slabe.
Unii considera ca acest proces de slabire a conexiunilor este intamplator, caz in care visul nu ar avea niciun rol.
In teoria lui Ernest Hartmann procesul nu este considerat intamplator, ci se face referire la sentimentele celui care viseaza.
Cand este vorba de un sentiment clar si scurt, visele sunt de obicei simple. In schimb, oamenii care au suportat traume, au vise de genul “eram pe o plaja si am fost <<măturat>> de un val imens”. Acesta este doar un exemplu. Cel care viseaza nu traieste evenimentul traumatizant, ci este ilustrat sentimentul de inspaimantare intr-o alta ipostaza. Cand starea emotionala este mai putin clara, sau cand sunt mai multe sentimente amestecate, visele devin mai complicate.
Statisticile arata ca astfel de vise sunt mai frecvente si mai intense dupa trauma. De fapt, intensitatea visului este o masura a incarcaturii emotionale a celui care viseaza.
Mai mult, teoria sustine ca visele sunt o punte intre conexiunile nervoase si sentimente. Dar acestea sunt intamplatoare sau au un rost bine stabilit? Rolul este insa foarte greu de stabilit, teoria bazandu-se pe studiul a numerosi indivizi care au trait evenimente traumatizante.
Cineva care a scapat dintr-un incendiu poate visa despre incendiul respectiv cateva minute, apoi poate visa ca este luat de un val. Dupa cateva saptamani, visele vor corela tot mai mult incendiul cu valul sau cu alte experiente traumatizante sau grele traite de individ, apoi visul se va indrepta tot mai mult spre starea de normalitate.
Visele par sa fie conexiuni sau fluxuri din partea fizica a mintii, ceea ce ar sugera un posibil rol al lor. Pe moment, aceste conexiuni diminueaza incarcatura emotionala. Pe termen lung, trauma este corelata cu alte sisteme neuronale –ideea este ca atunci cand in viitor vor aparea evenimente similare, conexiunile vor exista deja, iar evenimentul va fi mai putin traumatizant. Aceste tipuri de functii pot fi mai importante la inaintasii nostri care probabil au trecut prin traume mai des si mai constant fata de noi care traim intr-o lume industrializata.
Se ia in considerare un posibil rol al viselor in a reduce incarcatura emotionala si rolul adaptativ in a face fata mai usor urmatoarelor traume si evenimentelor stresante.
www.sciam.com
| < Anterior | Urmator > |
|---|
