Dicţionarele de specialitate definesc efectul placebo ca fiind ansamblul manifestărilor clinice care apar la un bolnav sau la o persoană sănătoasă căreia i s-a administrat, in scop terapeutic sau experimental, o substanţă neutră din punct de vedere farmaceutic. Prin administrarea substanţei neutre dispar atât durerile, care de multe ori sunt manifestări subiective ale unei boli, cat şi unele erupţii cutanate, unele simptome ale bolilor reumatice.
Caracterele generale ale efectului placebo
- substanţa administrată este inertă farmacodinamic;
- efectul este simptomatic;
- durata efectului este, de regulă, scurtă.
- instalarea efectului este mai rapidă decât a unei substanţe farmacodinamice active;
- acţiunea este nespecifică.
Efectul placebo a fost descoperit într-o clinică în care se încerca un nou medicament pentru banala răceală.Unor pacienţi li se administra noul medicament, iar altora pilule din zahăr. Al doilea grup reprezenta grupul de control. Se urmărea eficacitatea medicamentului. Rezultatul a fost unul surprinzător: după cateva zile de tratament, pacientii din ambele grupuri s-au vindecat aproape în egală măsură.
Substanţele folosite pe post de placebo ( amidon, zahăr, sare, vitamina C, calciu carbonic sau orice altă substanţă neutră ) sunt folosite în testarea medicamentelor noi. Studiile făcute în acest sens includ trei grupuri de control: primul grup primeşte un medicament deja cunoscut, al doilea grup produsul nou, iar al treilea o substanţă placebo.
“Unele probleme de sănătate pot fi rezolvate cu zahăr, sare, amidon sau ser fiziologic”, afirmă
specialiştii de la Fondul de Protecţie a Sănătăţii din Germania. Aceştia au analizat autosugestia şi efectul placebo asupra pacienţilor.
Când unei persoane i se administrează un medicament, substanţa activă acţionează, iar persoana respectivă se va însanatoşi. Dar dacă în loc de medicament persoanei i se administrează amidon sub formă de pilule, fără ca aceasta să ştie ce conţin acele tablete, în multe cazuri, efectul terapeutic este similar celui obţinut prin administrarea medicamentelor propriu-zise. Important este ca bolnavul să aibă convingerea că ia un medicament miraculos.
“Am descoperit că o substanţă ( sare,amidon ) este eficientă la 35% din pacienţii cu dureri cu diverse cause, in 50% dintre cazurile cu dureri gastrice şi in 80% dintre cazurile cu probleme reumatice”, arată cercetătorii germani.
Rolul autosugestiei este extraordinar in procesul de însănătoşire. Efectul placebo este una din cauzele vindecării psihice. Se fac experimente, inclusiv in România, pentru stabilirea valorii unui medicament, incluzând şi această componentă psihologică.
Se susţine faptul că aproximativ 30% dintre pacienţi se vindecă fără să aibă nevoie de un efect farmacologic, utilizand “pilulele magice”.Este absolut normal, gândindu-ne că intervine puterea de convingere.
Efectul nu duce la o vindecare 100% .El poate fi obţinut in primele zile de tratament, apoi poate scădea în intensitate.
Se ştie că în cazul bolilor cronice precum diabetul, tratamentele permanente au, în afara efectelor pozitive, şi alte reacţii nu tocmai benefice părţilor organismului neafectate de boală. În aceste cazuri, efectul psihologic al medicamentelor este mult mai eficient decat in cazul substanţelor chimice, asimilate de corpul uman.
Factorii de care depinde efectul placebo sunt:
• Bolnavul
Studiile au arătat că unele persoane răspund prin manifestări clinice la administrarea unor substanţe neutre ( persoanele “placebo-sensibile” sau “placebo-reactive” reprezintă o 1/3 din totalul populaţiei ). Alte persoane nu prezintă nici un fel de manifestări clinice la administrarea substanţelor Placebo, ele fiind numite persoane “placebo-nonreactive” şi reprezintă 2/3 din populaţie.
Dintre persoanele care răspund la substanţele placebo, unele reacţionează favorabil, în
sensul că se simt bine, alte reacţionează negativ. Diferenţierea in funcţie de reacţie nu ţine de personalitate, ci e de naturǎ conjuncturalǎ (o persoană poate fi “placebo-reactivă” într-o zi şi “placebo-nonreactivă” peste câteva săptămâni sau invers). Totuşi, prin aplicarea unor tehnici proiective şi a unor teste de personalitate s-a constatat că trăsături precum extroversia, sociofilia, sugestibilitatea, conformismul sunt corelate cu un grad crescut de reactivitate la substanţele Placebo, în timp ce alte trăsături ca: introversia, sociofobia, rigiditatea, susceptibilitatea şi neîncrederea se opun apariţiei fenomenului Placebo, corelând cu apariţia unor reacţii “non-placebo”.
S-a demonstrat că femeile răspund pozitiv la un placebo, mai intens şi în număr mai mare decât bărbaţii.
Copiii şi adolescenţii au un răspuns mai slab la placebo pentru că apariţia acestui fenomen se bazează şi pe încrederea pacientului în pregătirea profesională a medicului. De aceea, fenomenul se manifestă frecvent la persoanele vârstnice.
Indiferent de vârsta pacientului şi de investiţia sa afectivă în medic şi medicament, efectul Placebo cunoaşte o diminuare progresivă cu fiecare nouă administrare.
•Boala
Cercetările au demonstrat că efectul vizează indirect boala, substanţele acţionând asupra simptomelor şi nu asupra etiopatogenezei.
În afecţiunile cu un grad mai mare de subiectivitate, afecţiuni psihogene, substanţele Placebo au efecte mai bune, iar în afecţiunile cu un nivel inferior de organicitate efectul este redus. Cea mai mare frecvenţă de reacţie se întâlneşte în cazul durerilor (cefalee, mialgii) care sunt reversibile. Beneficiul produs de o substanţă Placebo este echivalent cu efectul unui analgezic.
În psihopatologie, procentul cel mai mare de ameliorare prin efect placebo se înregistrează în manifestările somatoforme hipocondrice şi în simptome ca: anxietatea, depresia exogenă, insomnia şi astenia. În general, întreaga fenomenologie neurotică se poate ameliora prin administrarea substanţelor Placebo, cu amendamentul că în patologia neurotică efectul Placebo este invers proporţional cu intensitatea manifestărilor clinice, cu durata bolii şi cu cantitatea de medicamente primite anterior.
Efectul placebo este mai intens în cazul nevrozelor decât în cel al psihozelor. Se manifestă mai intens în nevroze mai puţin structurate, cum ar fi cea anxios-depresivǎ şi mai slab în nevrozele cronice şi în nevroze structurate (nevrozele conversive).
•Terapeutul şi relaţia cu pacientul
O relaţie pozitivă între cei doi întăreşte efectul placebo. Efectul terapeutic al substanţei depinde nu numai de încrederea pacientului în medicamente, ci şi de încrederea medicului în substanţa administrată.
•Forma farmaceutică a medicamentului
Observaţiile clinice au arătat că:
- substanţele administrate sub formă de injecţii sunt mai eficiente decât cele administrate oral; - substanţele administrate intravenos sunt mai eficiente decât cele administrate intramuscular; - pilulele au un efect placebo mai puternic decât soluţiile, iar acestea sunt mai puternice decât tabletele.
- substanţele colorate sunt mai eficiente decât cele necolorate; - ---substanţele sapide şi mai ales cele amare sunt mai eficiente.
•Spitalizarea
Prestigiul ştiinţific al unităţii medicale, dotarea spitalului cu mijloace moderne, pregătirea profesională şi renumele celor ce lucrează acolo sporesc succesul fenomenului placebo.
Efectul placebo însoţeşte orice act terapeutic; el nu se limitează doar la acţiunea unei substanţe farmacologice, ci la orice diferenţă între rezultatul aşteptat şi rezultatul obţinut de un medicament.
Caracterele generale ale efectului placebo
- substanţa administrată este inertă farmacodinamic;
- efectul este simptomatic;
- durata efectului este, de regulă, scurtă.
- instalarea efectului este mai rapidă decât a unei substanţe farmacodinamice active;
- acţiunea este nespecifică.
Efectul placebo a fost descoperit într-o clinică în care se încerca un nou medicament pentru banala răceală.Unor pacienţi li se administra noul medicament, iar altora pilule din zahăr. Al doilea grup reprezenta grupul de control. Se urmărea eficacitatea medicamentului. Rezultatul a fost unul surprinzător: după cateva zile de tratament, pacientii din ambele grupuri s-au vindecat aproape în egală măsură.
Substanţele folosite pe post de placebo ( amidon, zahăr, sare, vitamina C, calciu carbonic sau orice altă substanţă neutră ) sunt folosite în testarea medicamentelor noi. Studiile făcute în acest sens includ trei grupuri de control: primul grup primeşte un medicament deja cunoscut, al doilea grup produsul nou, iar al treilea o substanţă placebo.
“Unele probleme de sănătate pot fi rezolvate cu zahăr, sare, amidon sau ser fiziologic”, afirmă
specialiştii de la Fondul de Protecţie a Sănătăţii din Germania. Aceştia au analizat autosugestia şi efectul placebo asupra pacienţilor.
Când unei persoane i se administrează un medicament, substanţa activă acţionează, iar persoana respectivă se va însanatoşi. Dar dacă în loc de medicament persoanei i se administrează amidon sub formă de pilule, fără ca aceasta să ştie ce conţin acele tablete, în multe cazuri, efectul terapeutic este similar celui obţinut prin administrarea medicamentelor propriu-zise. Important este ca bolnavul să aibă convingerea că ia un medicament miraculos.
“Am descoperit că o substanţă ( sare,amidon ) este eficientă la 35% din pacienţii cu dureri cu diverse cause, in 50% dintre cazurile cu dureri gastrice şi in 80% dintre cazurile cu probleme reumatice”, arată cercetătorii germani.
Rolul autosugestiei este extraordinar in procesul de însănătoşire. Efectul placebo este una din cauzele vindecării psihice. Se fac experimente, inclusiv in România, pentru stabilirea valorii unui medicament, incluzând şi această componentă psihologică.
Se susţine faptul că aproximativ 30% dintre pacienţi se vindecă fără să aibă nevoie de un efect farmacologic, utilizand “pilulele magice”.Este absolut normal, gândindu-ne că intervine puterea de convingere.
Efectul nu duce la o vindecare 100% .El poate fi obţinut in primele zile de tratament, apoi poate scădea în intensitate.
Se ştie că în cazul bolilor cronice precum diabetul, tratamentele permanente au, în afara efectelor pozitive, şi alte reacţii nu tocmai benefice părţilor organismului neafectate de boală. În aceste cazuri, efectul psihologic al medicamentelor este mult mai eficient decat in cazul substanţelor chimice, asimilate de corpul uman.
Factorii de care depinde efectul placebo sunt:
• Bolnavul
Studiile au arătat că unele persoane răspund prin manifestări clinice la administrarea unor substanţe neutre ( persoanele “placebo-sensibile” sau “placebo-reactive” reprezintă o 1/3 din totalul populaţiei ). Alte persoane nu prezintă nici un fel de manifestări clinice la administrarea substanţelor Placebo, ele fiind numite persoane “placebo-nonreactive” şi reprezintă 2/3 din populaţie.
Dintre persoanele care răspund la substanţele placebo, unele reacţionează favorabil, în
sensul că se simt bine, alte reacţionează negativ. Diferenţierea in funcţie de reacţie nu ţine de personalitate, ci e de naturǎ conjuncturalǎ (o persoană poate fi “placebo-reactivă” într-o zi şi “placebo-nonreactivă” peste câteva săptămâni sau invers). Totuşi, prin aplicarea unor tehnici proiective şi a unor teste de personalitate s-a constatat că trăsături precum extroversia, sociofilia, sugestibilitatea, conformismul sunt corelate cu un grad crescut de reactivitate la substanţele Placebo, în timp ce alte trăsături ca: introversia, sociofobia, rigiditatea, susceptibilitatea şi neîncrederea se opun apariţiei fenomenului Placebo, corelând cu apariţia unor reacţii “non-placebo”.
S-a demonstrat că femeile răspund pozitiv la un placebo, mai intens şi în număr mai mare decât bărbaţii.
Copiii şi adolescenţii au un răspuns mai slab la placebo pentru că apariţia acestui fenomen se bazează şi pe încrederea pacientului în pregătirea profesională a medicului. De aceea, fenomenul se manifestă frecvent la persoanele vârstnice.
Indiferent de vârsta pacientului şi de investiţia sa afectivă în medic şi medicament, efectul Placebo cunoaşte o diminuare progresivă cu fiecare nouă administrare.
•Boala
Cercetările au demonstrat că efectul vizează indirect boala, substanţele acţionând asupra simptomelor şi nu asupra etiopatogenezei.
În afecţiunile cu un grad mai mare de subiectivitate, afecţiuni psihogene, substanţele Placebo au efecte mai bune, iar în afecţiunile cu un nivel inferior de organicitate efectul este redus. Cea mai mare frecvenţă de reacţie se întâlneşte în cazul durerilor (cefalee, mialgii) care sunt reversibile. Beneficiul produs de o substanţă Placebo este echivalent cu efectul unui analgezic.
În psihopatologie, procentul cel mai mare de ameliorare prin efect placebo se înregistrează în manifestările somatoforme hipocondrice şi în simptome ca: anxietatea, depresia exogenă, insomnia şi astenia. În general, întreaga fenomenologie neurotică se poate ameliora prin administrarea substanţelor Placebo, cu amendamentul că în patologia neurotică efectul Placebo este invers proporţional cu intensitatea manifestărilor clinice, cu durata bolii şi cu cantitatea de medicamente primite anterior.
Efectul placebo este mai intens în cazul nevrozelor decât în cel al psihozelor. Se manifestă mai intens în nevroze mai puţin structurate, cum ar fi cea anxios-depresivǎ şi mai slab în nevrozele cronice şi în nevroze structurate (nevrozele conversive).
•Terapeutul şi relaţia cu pacientul
O relaţie pozitivă între cei doi întăreşte efectul placebo. Efectul terapeutic al substanţei depinde nu numai de încrederea pacientului în medicamente, ci şi de încrederea medicului în substanţa administrată.
•Forma farmaceutică a medicamentului
Observaţiile clinice au arătat că:
- substanţele administrate sub formă de injecţii sunt mai eficiente decât cele administrate oral; - substanţele administrate intravenos sunt mai eficiente decât cele administrate intramuscular; - pilulele au un efect placebo mai puternic decât soluţiile, iar acestea sunt mai puternice decât tabletele.
- substanţele colorate sunt mai eficiente decât cele necolorate; - ---substanţele sapide şi mai ales cele amare sunt mai eficiente.
•Spitalizarea
Prestigiul ştiinţific al unităţii medicale, dotarea spitalului cu mijloace moderne, pregătirea profesională şi renumele celor ce lucrează acolo sporesc succesul fenomenului placebo.
Efectul placebo însoţeşte orice act terapeutic; el nu se limitează doar la acţiunea unei substanţe farmacologice, ci la orice diferenţă între rezultatul aşteptat şi rezultatul obţinut de un medicament.
| < Anterior | Urmator > |
|---|
